Un exemplu elocvent de expansionism agresiv este cazul Gândacului de Colorado. Cu un exterior nesemnificativ , el provine din Statele Unite ale Americii de pe culturile de cartofi sălbatici din Munţii Stâncoşi. Au fost descoperiţi în 1824 şi studiaţi de către Thomas Say, cercetator entomolog american. În acele vremuri cartoful domestic, originar din America de Sud, era cultivat în SUA doar în statele estice. Între timp a devenit una dintre principalele surse de hrană. După 50 de ani a ajuns să fie cultivat şi în Munţii Stâncoşi.
Probabil că în 1846 gândacii de Colorado au fost observaţi pentru prima dată în cultura de cartofi. După 10 ani, gândacii au început să se răspândească în cât mai multe culturi de cartofi, după care a urmat o explozie expansionistă. Fiind insecte înaripate, luate de vânt, au acoperit astfel arii întinse, în special către est-nord-estul Americii.
 |
| Gandac de Colorado |
În doar 16 ani, stoluri întregi din aceste insecte au străbătut 3000 de km până la ţărmul Oceanului Atlantic, cucerind în medie 185 de km pe an. Europa privea cu îngrijorare pericolul reprezentat de expansiunea Gândacului de Colorado, încercând prin mijloace drastice să împiedice pătrunderea lor pe vechiul continent, instituind embargoul asupra importurilor de cartofi americani în Anglia, Franţa, Spania, Belgia, Olanda şi Danemarca. Eforturile au fost în zadar!
La început, după detectarea unei culturi cu dăunători se acţiona energic, prin distrugerea plantelor, stropirea cu petrol, benzol, apoi incendierea lor şi în final dezinfectarea terenului cu var nestins. Aceste metode au fost eficiente până la sfârşitul primului război mondial. În 1922, din păcate, în regiunea Bordeaux , pe o arie de 250 km pătraţi, gândacii de Colorado au devenit de nestârpit. În următorii 12 ani au invadat întreaga Franţă, apoi au înaintat spre Germania, Belgia, Elveţia Austria şi până în 1951 au împânzit şi Europa Centrală.
 |
| Sobolani |
Tot la fel de neplăcută, poate chiar mai tragică, este expansiunea rozătoarelor. În Roma antică nu se cunoşteau încă şobolanii. În general circulă teoria conform căreia şobolanii domestici au ajuns în Europa aduşi din Asia de către popoarele migratoare. Şobolanul migrator, strămoşul celui domestic, a ajuns în Europa mai târziu, în secolul XVIII. Acest animal are o capacitate extraordinară de reproducţie, o singură pereche fiind capabilă să dea naştere la peste 800 de urmaşi într-un singur an.
