No SSO cookie

Lu

Ma

Mi

Jo

VI

Sa

Du

 
 
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 

Cu pisica la veterinar

Ultima modificare: 2011-10-03 | Data publicării: 2011-09-29
(0/ 0)
Listează articol » Trimite articol »
Cu pisica la veterinar
Asa cum v-am promis in primul articol despre pisica mea, voi continua mini-seria cu episodul “La medicul veterinar”.

Cred ca, in momentul in care te-ai decis sa adopti un animal, mai ales unul pe care l-ai gasit pe strada, cel mai indicat este sa te duci cu el la veterinar. Este un lucru destul de cunoscut faptul ca pisicile si cainii au boli care se pot transmite la oameni, ignoranta stapanului reprezentand, astfel, un risc pentru toata familia.

Noi ne-am dus cu Mitza inca din primele zile la medicul veterinar, pentru a-i face carnet de sanatate si pentru a o scapa de puricei. Fiind foarte mica, medicul i-a administrat o pastiluta, care am inteles ca era vaccinul antiparazitar. Imediat dupa administrare, la mai putin de 24 de ore, am observat ca Mitza era apatica. Citisem undeva ca, daca pisica are vreo problema de sanatate, atunci nasucul ei este uscat. Am verificat si, ce sa vezi? Nasul era, intr-adevar, uscat. Am pus mana imediat pe telefon si l-am sunat pe domnul doctor. Dar, fiind sambata seara, nu am putut merge la consult, asa ca dumnealui a incercat sa-mi explice la telefon ce sa fac pentru a vedea daca Mitza are sau nu vreo problema. Singurul lucru pe care puteam sa-l fac eu, neavand studii in domeniul medical, era sa-i iau temperatura…dar asta este foarte greu…nu va spun cat m-am luptat cu pisica pentru a-i putea introduce termometrul in locul indicat…n-am reusit, evident, asa ca am incercat sa-i iau temperatura ca la oameni. Mercurul s-a ridicat pana la 41-42, asa ca era clar ca avem o problema. Temperatura normala a corpului unei pisici este de 37,7 pana la 39 de grade Celsius.

Am cautat repede pe internet cabinete veterinare deschise non-stop si am gasit imediat un astfel de cabinet in Dorobanti. Bineinteles ca, daca as fi vrut sa ies in oras, eu nu m-as fi dus tocmai in Dorobanti, dar cu pisica ne-am dus intr-un suflet ca, deh, mai conta?

pisica_galbena

 

Medicii si asistentii de acolo au fost foarte draguti si s-au purtat extrem de frumos cu pisica. Din nefericire pentru ea, a fost nevoie sa i se puna o branula pentru perfuzie, cu care a trebuit sa stea vreo doua zile. Daca ati fi vazut-o cum mergea prin casa si isi tragea labuta, ti se rupea inima.

In sfarsit, dupa 3 vizite la acel cabinet si cateva sute de lei (!) problema s-a rezolvat, si Mitzilica a revenit la viata ei obisnuita. Acum mergem la medic doar pentru vaccinurile necesare si pentru „igienizare” (taiatul ghearelor si administrarea preventiva a picaturilor de deparazitare).

A venit si momentul pentru sterilizarea pisicii. Ne-am gandit destul de mult la asta, pentru ca ne era mila de ea, dar am ajuns la concluzia ca este mai bine. Domnisoara doctor, cea care a operat-o, ne-a sfatuit sa facem miscarea pe la sase luni, inainte de prima menstruatie. Avantajul major al acestui tip de operatie este ca scade riscul imbolnavirii organelor de reproducere.

Operatia in sine nu a durat foarte mult, cred ca am asteptat vreo jumatate de ora, insa mi-a fost destul de greu sa o vad pe Mitza cum s-a chinuit dupa administrarea anesteziei. Si-a revenit in aproximativ o zi, iar operatia s-a vindecat in circa doua saptamani. Nu au existat complicatii si s-a vindecat foarte frumos. Am fost sfatuiti ca a doua zi dupa operatie sa-i scoatem pansamentul, pentru o vindecare naturala. Pisica si-a tras singura firele si saliva ei a contribuit la inchiderea perfecta a taieturii. La sase luni dupa operatie, nu se mai vede nici cicatricea. Acum sunt linistita si multumita pentru ca am luat aceasta decizie.

Pentru Mitza, drumul pana la medic si vizita propriu-zisa este o adevarata aventura. Deja simte cand ma pregatesc sa o duc acolo. Cand vede gentuta, zgarie si musca si face tot posibilul sa ma pacaleasca, asta cand o prind. Este nevoie de munca de lamurire, inainte cu vreo jumatate de ora trebuie sa ma joc cu ea, sa-i arunc jucarioara preferata prin casa, se face ca ma ataca, este un ritual serios.

Intr-un final, dupa ce reusesc s-o pacalesc si am iesit pe usa, miauna de ti se rupe inima. Se vaita si se alinta, miorlaie infundat, ca si cum m-ar ruga din adancul fiintei ei sa n-o oblig.

Taiatul gherutelor este partea cea mai grea. Fricoasa fiind, cand vede clestisorul incepe sa miorlaie gros, ca un motan, se zbate, musca, zgarie si „scuipa”. Domnisoarei doctor ii este putin teama de ea, si, spre rusinea noastra, este nevoie de trei oameni sa o tina, pentru ca operatiunea sa reuseasca. Dar nu avem de ales, trebuie sa repetam procedura o data pe luna, pentru ca altfel gherutele ei se agata si o enerveaza, ca sa nu mai zic ca riscam si noi sa suferim taieturi adancir. Desi i-am cumparat un scratcher in forma de pestisor, Mitza refuza sa-l foloseasca. In schimb, sunt foarte bune mainile noastre, spatele si, mai ales, hainele. Cu cat mai elegante si mai fine, cu atat mai bine!!!

Vizitele la medicul veterinar nu sunt deloc ieftine, insa daca ai ales sa adopti un animalut, parerea mea este sa nu-l chinui, nici pe el, nici pe tine.


Tu ce zici?