No SSO cookie

Lu

Ma

Mi

Jo

VI

Sa

Du

 
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
 

Curcanul salbatic

Ultima modificare: 2011-08-27 | Data publicării: 2010-10-13
(0/ 0)
Listează articol » Trimite articol »
Curcanul salbatic
Aceasta pasare de talie mare provine din America de Nord si face parte din ordinul Galliformes. Curcanii adulti au picioare lungi, rosii-galbui sau gri-verzui, si corpul de culoare neagra. Masculii au capul mare, rosu, fara pene, gatul rosu si gusa de aceeasi culoare. La fiecare picior au cate trei degete si pinteni. Una din trasaturile specifice curcanului este coada mare, neagra, in forma de evantai. Aripile sunt lucioase si au culoarea bronzului.

Cum arata, cu ce se hranesc si cum se reproduc curcanii salbatici?

 

Masculii sunt mult mai mari decat femelele, au un fel de „barba" (de pana la 9 cm), iar penele au irizatii rosii, purpurii, verzi, aurii, de culoarea cuprului si a bronzului. Penele femelelor sunt colorate in nuante de maro si de gri. Cand au paraziti, culoarea acestora devine mai stinsa, in cazul ambelor sexe. La masculi, culorile vii sunt un semn al sanatatii. Curcanii pot avea intre 5.000 si 6.000 de pene. Un mascul adult poate cantari intre 5 si 11 kg si poate avea intre 100 si 125 cm, iar femela are doar 3-5 kg si 76-95 cm. Cel mai mare curcan a avut 17,2 kg.

Curcanii sunt surprinzator de agili. Foarte prudenti, fug imediat ce simt ca se afla in pericol. Habitatul lor ideal il reprezinta savanele sau regiunile impadurite. La inceputul primaverii, curcanul scoate un sunet specific, cu care ademeneste femelele.

Aceste pasari sunt omnivore. Mananca ghinda,  nuci, dar si seminte, bace, ienupar, radacini, ierburi si insecte. Rareori se hranesc cu broaste si reptile mici. Curcanii salbatici isi cauta adesea mancare prin curtile oamenilor, de unde culeg semintele ramase pe jos. Pentru ca isi gasesc usor mancare si nu sunt pretentiosi, supravietuiesc usor si se inmultesc rapid.

Masculii sunt poligami. Ca sa le impresioneze, se infoaie. Culorile stralucitoare (albastru, rosu si alb) de pe gat si de pe cap se pot schimba in functie de dispozitia lor. Uneori se aduna in grupuri si se lasa condusi de cel mai puternic dintre ei. Dupa reproducere, femelele cauta un loc potrivit pentru a-si face cuib din noroi si crengute, apoi depun intre 10 si 14 oua, de obicei cate unul pe zi. Perioada de incubatie este de minim 28 de zile. Ouale sunt pe placul ratonilor, sconcsilor, vulpilor gri, rozatoarelor si serpilor. Adultii sunt vanati de catre coioti, lincsi, ulii, vulpi rosii si bufnite.

curcan salbatic
Sursa: wikipedia.org

 

Subspecii de curcani

 

In functie de culoare, habitat si comportament distingem urmatoarele subspecii de curcani salbatici:

Meleagris gallopavo silvestris – specia cea mai des vanata. O intalnim in estul Statelor Unite ale Americii, in sud-estul Manitobei, Ontario, Quebec si Provinciile Maritime din Canada. Exista peste 5 milioane de exemplare din aceasta specie. Pasarea poate creste pana la 1,2 m in inaltime, iar masculii pot avea 13 kg. In 1817, li se spunea „curcani de padure".

Meleagris gallopavo osceola – traieste in Peninsula Florida. Exista intre 80.000 si 100.000 de exemplare. Numele lor vine de la marele sef Osceola, al tribului Seminole. Specia a fost consemnata pentru prima oara in anul 1890. Este mai mica si mai inchisa la culoare decat Meleagris gallopavo silvestris. Penele de pe corp au irizatii verzi si purpurii. Prefera sa stea pe langa palmieri mici ori in zonele mlastinoase, unde vaneaza broaste.

Meleagris gallopavo intermedia – raspandit Sua (Texas, Oklahoma, Kansas, New Mexico, Colorado, Oregon, in centrul si vestul Californiei si in unele parti ale statelor din nord). In anii 50, au fost adusi si in Hawaii. Exista peste 1 milion de exemplare din aceasta specie, consemnata pentru prima oara in anul 1879. Acesti curcani au picioare lungi si sunt mai bine adaptati habitatelor de preerie. Pe corp au pene verzi sau de culoarea cuprului, iar varful cozii are o culoare mai deschisa. Prefera desisurile situate de-a lungul apelor sau padurile de pin si stejar.

Meleagris gallopavo merriami – raspandit in Muntii Stancosi si in preeriile din Wyoming, Montana si Dakota de Sud, dar si in unele parti ale New Mexico. Exista in jur de 345.000 de exemplare din aceasta specie. Numele ei vine de la zoologul american Clinton Hart Merriam. Penele de pe coada si spatele acestor curcani au varfuri albe si reflexii de culoarea bronzului.

Meleagris gallopavo mexicana – este o specie protejata, raspandita in vaile situate de-a lungul muntilor Mexicului si in partile de sud ale Arizonei si New Mexico. A fost consemnata pentru prima oara in anul 1856. In SUA exista putine exemplare din aceasta specie, dar in nord-vestul Mexicului, numarul acestor curcani este mult mai mare. Au picioare lungi si mari, iar penele din coada sunt si ele mai lungi. Penele de pe corp sunt verzui si aurii.

Meleagris gallopavo gallopavo – aceasta specie provine din meleagris gallopavo mexicana, domesticita de azteci. Nu se gaseste nici in SUA, nici in Canada. Spaniolii au dus-o cu ei in Europa, la mijlocul secolului al XVI-lea, raspandind-o in Spania, Franta si Marea Britanie. Este o pasare des intalnita la ferme sau in curtea oamenilor, crescuta pentru carne. Acesti curcani sunt cei mai mici dintre toate subspeciile amintite mai sus. Se spune ca in 2010 numarul lor a scazut drastic.

Se spune ca Benjamin Franklin ar fi preferat ca aceasta sa fie pasarea nationala a Statelor Unite ale Americii. La data de 26 ianuarie 1784, intr-o scrisoare adresata fiicei sale, Franklin ii critica pe cei ce au ales Vulturul cu cap alb pentru a reprezenta natiunea, sugerand ca o alegere mult mai potrivita ar fi fost curcanul.

Timp de sase ani, Congresul s-a chinuit sa gaseasca un simbol potrivit, optand in cele din urma pentru vulturul cu cap alb. In tot acest timp, Franklin nici macar nu a recomandat sa fie folosit curcanul. De aceea, se spune ca scrisoarea lui a reprezentat mai degraba o ironie la adresa Congresului, decat o dorinta reala.


Tu ce zici?