No SSO cookie

Lu

Ma

Mi

Jo

VI

Sa

Du

 
 
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 

Peştii ar putea dispărea în următorii 40 de ani!

Ultima modificare: 2011-03-23 | Data publicării: 2011-03-23
(0/ 0)
Listează articol » Trimite articol »
Peştii ar putea dispărea în următorii 40 de ani!
Conform unui articol publicat de Cornelia Dean într-un număr al The New York Times din 2006, până în anul 2048, nu va mai exista hrană marină de pescuit, exceptie făcând meduzele care vor prospera în noul ecosistem aflat în colaps. Din fericire, spun ei cercetătorii şi biologii, meduzele au acelaşi conţinut nutritiv ca şi creveţii, adică nu vom rămâne fără proteinele necesare din vietăţile marine.

Fireşte că nu poţi afirma că toate speciile de peşti vor intra în colaps – "colaps" însemnând că specia a scăzut la 10% din efectivele sale cele mai mari – până în 2048, fără ca multă lume să nu te întrebe de dovezi. Cum s-a ajuns la o astfel de concluzie? Răspunsul se află tot în articolul Corneliei Dean*, care precizează: "Supermagazinele noastre sunt încărcate până la refuz cu somon, cod, creveţi, ton şi toate celelalte delicatese acvatice mari şi lipicioase. Restaurantele de sushi se înmulţesc exponenţial."

Studiul a fost condus de Boris Worm din cadrul Universităţii Dalhousie din Noua Scoţie şi atrage atenţia asupra pescuitului intensiv în toate apele planetei. În ansamblu, toţi cei care au contribuit la acest studiu prevăd o viitoare eradicare a vieţii marine ca rezultat al lipsei de diversitate în ecosistemele din oceane. Pe scurt: prea mult pescuit duce la imposibilitatea peştilor de a se reproduce pentru a supravieţui ca specie.

 

Peştii pot dispărea până în 2048. Ce e de făcut?

 

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că nu vor mai fi peşti până în 2048, analizând mai multe surse de date, inclusiv informaţii despre pescuitul global de la Organizaţia pentru Hrană şi Agricultură a Naţiunilor Unite. Totodată, în elaborarea acestui studiu au folosit date despre pescuitul în toate cele 64 de ecosisteme marine globale majore, între anii 1950 şi 2003, rezultate ale unor studii individuale în diferite regiuni marine, ale unor savanţi locali – inclusiv un studiu al golfului San Francisco şi a râurilor din jur – şi date despre 48 de areale marine protejate de legi de conservare a mediului. Ceea ce au aflat nu arată prea bine pentru amatorii de peşti.

În cazul golfului San Francisco şi a râurilor din jur, spre exemplu, aşa cum s-a consemnat într-un articol apărut în San Francisco Chronicle, savanţii au studiat date despre populaţiile de peşti mergând înapoi cu o mie de ani şi au descoperit că "... peste 90% dintre speciile din apele respective au pierdut cel puţin jumătate din efectivul populaţiilor." În plus, 30% dintre aceste populaţii au intrat în colaps la un moment dat, dar de curând au revenit la efective de siguranţă. Se pare că, odată cu pierderea chiar şi a unui număr mic de specii, restul mediului marin se degradează mai repede. Diversitatea pare să aibă un rol esenţial în menţinerea în viaţă a ecosistemelor marine.

 

Regenerarea ecosistemelor marine

 

Cercetarile indică o serie de practici care contribuie la vulnerabilizarea ecosistemelor marine. Pescuitul excesiv şi metodele de pescuit distructive, precum traularea, în cursul căreia pescarii trag o plasă cu greutăţi de-a lungul fundului mării, trăgând afară tot ceea ce este în apă, indiferent că pot să vândă sau nu, distrugând astfel unele specii până când ajung în pragul colapsului. Ba chiar aşa reuşesc să distrugă mediile lor de viaţă, fără de care anumite specii nu pot exista. Când anumite specii nu îşi mai îndeplinesc rolul lor în ecosistem, dezechilibrul face ecosistemul mai susceptibil la distrugeri, de exemplu dezvoltarea excesivă a unor forme de viaţă toxice, precum algele, care sărăcesc apa de oxigen. Aceasta scădere a conţinutului de oxigen al apei duce la imposibilitatea unor specii de peşti de a se reproduce. Şi, desigur, poluarea şi schimbările climatice au un rolul mare în lipsa diversităţii marine.

Criticii acestui studiu indică anumite puncte slabe, care pun sub semnul întrebării perioada estimată la 40 de ani până la declinul pescuitului. În primul rand, spun ei, niciuna dintre datele din studiu nu indică o relaţie directă de forma cauză-efect. Totul se bazează pe corelarea unor tendinţe înregistrate în colecţii de date separate. De asemenea, ei spun că datele despre pescuit de la Naţiunile Unite sunt considerate de către mulţi specialişti ca nefiind de încredere, deoarece unele ţări folosesc metode discutabile pentru a raporta informaţii despre pescuit.

Totodată, alte organizaţii au observat tendinţe opuse în populatiile de vietăţi marine. Conform unuia dintre savanţii de la NOOA (Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din SUA), diversitatea mai multor populaţii marine din Statele Unite este în creştere. În final, scepticii indică faptul că rezultatele studiului nu ţin seama de măsurile de protejare şi conservare a biodiversităţii oceanelor şi prevenirea colapsului speciilor, care sunt deja aplicate. Deşi sunt dovezi care arată că metodele de conservare funcţionează, acest studiu pare să rămână fixat pe prezicerea dispariţiei peştilor în 2048.

Indiferent că perioada scurtă estimată până la dispariţia peştilor este exactă sau nu, rezultatul studiului, conform căruia aproape 30 la suta dintre speciile de peşti se află deja în colaps din cauza pescuitului excesiv, este cel puţin un semnal de alarmă.

Pentru a preveni dispariţia vieţii marine, aţa cum o ştim, studiul sugerează că lumea ar trebui să acţioneze rapid – în două decenii, afirma autorii, altfel distrugerea va deveni ireversibilă.

____________________________________________________

* Cornelia Dean e editor şi reporter pe subiecte de ştiinţă şi biologie în cadrul cotidianului The New York Times. articolul citat poate fi citit aici: http://www.nytimes.com/2006/11/03/science/03fish.html?ref=science
studiul citat poate fi găsit aici: http://www.sciencemag.org/content/314/5800/787.abstract

Tu ce zici?