No SSO cookie

Lu

Ma

Mi

Jo

VI

Sa

Du

 
 
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 

Cele mai ciudate legende cu animale

Ultima modificare: 2011-04-21 | Data publicării: 2011-04-21
(0/ 0)
Listează articol » Trimite articol »
Cele mai ciudate legende cu animale
De mii de ani am fost fascinaţi de tot felul de creaturi care nu puteau fi clasificate într-o categorie la prima vedere. În mod sigur ai auzit până acum de câteva fiinţe care fie arătau ciudat, fie trăiau în medii unde n-ai crede că se poate dezvolta vreo fiinţă. Ei bine, creaturile ciudate au atras atenţia lumii întregi de sute de ani, unele devenind simboluri religioase ori obiective turistice.

Întrucât orice fiinţă se sperie de necunoscut, de incertitudine, adeseori animalele cu un aspect slut au devenit subiecte de legende si ţinta unor poveşti de groază. Apariţiile misterioase ale monştrilor din lacuri, ale creaturilor îmblănite, uriaşe şi cu gheare lungi au fost considerate vinovate de diverse fenomene meteologice sau catastrofe naturale. În cele mai multe cazuri, oamenii le-au considerat doar vinovate de dispariţia animalelor din gospodărie.

 

Pterodactylus şi Thunderbird

 

În ciuda faptului că au aripi, acestea sunt prea mici şi neputincioase pentru a le susţine corpul în aer pentru multă vreme. Bondarii, veveriţele zburătoare (deşi aripile acestora nu sunt din pene) sunt doar două exemple de creaturi care, deşi au aripi, nu se pot numi zburătoare. Însă din categoria fiinţelor ciudate zburătoare amintim Omul-Pasăre (Homo Avis), despre care am tot auzit poveşti şi legende. Nici măcar până în zilele noastre nu putem spune cu certitudine că omul-pasăre există, în ciuda unei legende de 4000 de ani care îi atesta existenţa. Omul care poate să zboare este subiectul unei legende indiene care povesteşte despre o pasăre uriaşă, Thunderbird, care avea deschiderea aripilor de 6-10 m şi care răpea copii şi bătrâni. De ce tocmai Thunderbird (n.r. Pasărea tunet)? Se pare că apariţia păsării era urmată de tunete.

thunderbird

Thunderbird

 

O altă referire istorică şi arheologică la omul-pasăre a fost demontată după ce s-au descoperit fosilele unei pterodactyl. Arheologii şi oamenii de ştiinţă au clasificat-o ca fiind o reptilă uriaşă care avea aripi şi care a dispărut în era mezozoică. Anvergura aripilor măsura 6 metri. În 1856, în Culmouth (Haute Marne) au fost descoperite fosilele unei astfel de reptile zburătoare. A fost descrisă ca având 4 picioare având fiecare câte 4 degete care se terminau cu gheare lungi, gâtul lung, dinţi ascuţiţi şi aripi membranoase care măsurau peste 3 metri fiecare.

pterodactyl

Pterodactyl

 

Potrivit unui articol din 1856, muncitorii de la tunelul dintre St. Dizier şi Nancy Railways au detonat o stâncă din care a apărut această pasăre. Avea pielea subţire şi unsuroasă, nu avea pene şi înainte de a cădea la pământ, a încercat să zboare. Paleontologii au clasificat-o ca fiind o pterodactylus şi motivul pentru care se afla în pământ e că a fost închisă etanş în acea rocă sedimentară pe care lucrătorii au detonat-o.

 

Balaurul

sfantul gheorghe ucigand balaurul

Icoană înfăţişându-l pe
Sf. Gheorghe biruind balaurul

 

Dacă până acum credeai că balaurul e doar un personaj de basm, află că mulţi ani oamenii au crezut în existenţa reală a balaurilor. Probabil înainte ca Petre Ispirescu să-i folosească în basmele sale şi înainte ca Tudor Pamfile să fie preocupat de mitologia românească. Într-o vreme, tot ce zbura pe cer şi avea o formă ciudată era „un balaur".

Se credea că aceste fiinţe trăiesc în peşteri, că arată şi se hrănesc precum reptilele. Cel mai probabil păsările-reptile pterodactylus au fost identificate cu balaurii, întrucât adeseori descrierile celor două fiinţe zburătoare se confundau. Totuşi, există şi legende care descriu balaurul drept un şarpe uriaş cu aripi. Potrivit miturilor urbane ale vremii, balaurii au călătorit din Japonia până prin Anglia, ocolind însă India.

Ulterior, pasărea Pheonix, basilicus şi griff au ajuns să reprezinte concepţia de balaur în poveştile moderne.

Potrivit lui Tudor Pamfile, autorul cărţii Mitologie românească, cultura populară românească idenfitică 3 tipuri de balauri:

  1. cel de apă care trăieşte în fântâna din sat şi care îşi găseşte sfârşitul în spada lui Busuioc sau Sfântul Gheorghe
  2. de uscat care trăieşte prin prăpăstiile din ţara armenească şi face piatră scumpă
  3. şi cel care zboară care trăieşte în văzduh şi este controlat de un solomonar.

 

Pisici posedate, caii întunericului şi câinii diavolului

 

Înainte ca aceste animale să devină cele mai populare animale de companie din lume, câinii şi pisicile avuseseră parte de câteva aventuri legendare. Sigur, nu vorbim de obişnuitele patrupede, ci de creaturi uimitoare, demonice, care au reuşit să înspăimânte multe comunităţi. Potrivit legendelor englezeşti, britanicii declară că astfel de fiinţe înspăimântătoare apar regulat în oraşe, fiind însoţite de tunete şi furtuni puternice.

Primul câine demonic s-a arătat în biserica oraşului Trier în 856, în timpul unei furtuni, în timpce alte izvoare ale vremii povestesc despre apariţia unui porc ciudat şi uriaş care s-a arătat, în timpul Crăciunului, într-o biserică din Andover în 1171.

În majoritatea cazurilor, apariţiile acestor creaturi uriaşe şi demonice au fost urmate de tunete, fulgere şi furtuni puternice. În Bungay, Anglia, un câine mare şi negru şi-a făcut apariţia în biserică, la scurt timp după apariţia acestuia, câţiva oameni murind. Fireşte că la scurt timp după acest eveniment, au apărut poveştile de groază cusute în jurul câinelui mare şi diabolic.

În Orientul Apropiat au circulat câteva zvonuri despre cai monstruoşi care devorau turme de oi şi de capre şi ucideau oamenii. Se spune că nici măcar câinii nu simţeau apropierea acestor monştri care devastau totul în urma lor, ba chiar fiind responsabili de copiii răpiţi în acele vremuri. Aceste făpturi ciudate ar fi avut faţă alungită, urechi mari şi erecte (asemenea cailor) şi păr pe şira spinării.

În privinţa pisicilor, e cunoscut faptul că egiptenii au venerat pisicile, dedicându-le altare şi jertfe. Ei bine, nu la fel au stat lucrurile şi în Evul Mediu, atunci când felinele au avut parte de cea mai proastă publicitate. Oamenii vremii considerau pisicile drept animale iscoditoare şi mincinoase pentru că priveau oamenii ţintă şi se uitat pe ferestrele caselor. Potrivit acelor vremuri, pisicile erau iscoadele vrajitoarelor şi faptul că spionau oameni, însemna că vrăjitoarele însele încercau să-şi spioneze victimele. Ba mai mult, anumite legende spuneau că vrăjitoarele le făceau farmece pisicilor care duceau la îndeplinire poruncile necurate ale acestor femei. Cel mai bun exemplu în acest sens e legenda din 1600 a Elisabethei Bathory, din satul Csejthe, Ungaria. Se spune că doamna Bathory se plictisea prea tare la ţară, aşa că obişnuia să invite femei simple să i se alăture la un ceai, ulterior le spânzura, le tăia venele şi apoi le bea sângele. Întrucât locuitorii din zonă au devenit suspicioşi, au alertat autorităţile care au descins în castel, descoperind-o pe Elisabetha în timp ce se înfrupta din corpul unei tinere, alături de câţiva dintre cei mai apropiaţi sfetnici ai săi. Pentru a se elibera, se spune că doamna Bathory ar fi făcut vrăji ca 99 de pisici să vină s-o elibereze. Ba mai mult, legenda menţionează că preotul chemat s-o spovedească pe Elisabetha, a fost atacat de 6 pisici, fiind muşcat şi zgâriat.

pisica neagra

 

O altă legendă despre pisici se referă la o felină fantomă care apărea şi dispărea ca prin magie. Se spune că avea dimensiuni uriaşe, semănând cu o panteră neagră şi furioasă. Primele apariţii ale acestei feline au fost sesizate în Anglia, ţară unde panterele sunt atât de populare, cum sunt crocodilii în România. În ciuda nenumăratelor persoane care se jurau că văzuseră o felină uriaşă neagră plimbându-se agale pe stradă sau prin grădinile lor, autorităţile n-au descoperit nimic, ba mai mult, nicio grădină zoologică nu părea să ducă lipsă de vreun animal. Până la urmă misterul pisicii fantomă a rămas neelucidat!

 

Vârcolaci şi vampiri

 

Sigur că vârcolacii sau cei care-şi schimbă forma au locul lor în mitologia universală. Se spune că în 1810 în Scoţia şi Anglia ar fi apărut o creatură care ataca turmele de oi şi de vaci, le spinteca efectiv carotida şi le sugea sângele. După ce fermierii au pornit o adevărată vânătoare de bestii, ucigând, printre altele, un câine într-un lan de grâu, atacurile au încetat. Însă au reapărut în 1874 într-o localitate din Irlanda. Potrivit informaţiilor din presa vremii, o bestie atacase şi ucisese într-o singură noapte peste 30 de oi, muşcându-le de gât şi sugându-le sângele.Urmele lăsate în urmă de creaturi erau ale unor câini, motiv pentru care, după ce atacurile s-au extins, oamenii au ieşit la vânătoare, ucigând toţi câinii vagabonzi din zonă. Spre surprinderea locuitorilor, nu un câine atacase oile şi caprele, ci un animal sălbatic fioros. În 1874 această bestie atacase şi ucisese câţiva oameni porniţi la vânătoare. Supravieţuitorii atacului fiarei ajunseseră în spitale de bolnavi mintali, prezentând semne de alienare. Putea fi vorba de rabie, însă nu vom ştii cu siguranţă întrucât în presa vremii nu se precizează. Abia 10 ani mai târziu Louis Pasteur avea să devină faimos pentru serul antirabic.

vampir si werewolf

Vampirul şi vârcolacul

 

În privinţa existenţei vampirilor, există câteva poveşti care s-au răspândit cu viteza fulgerului. Una dintre ele s-ar fi întâmplat în 1875 într-un castel din Cumberland, Anglia. Într-o noapte, Amelia Cranswell s-ar fi trezit după ce o creatură scheletică, ce arăta cu o fiinţă umană, i-ar fi spart fereastra din cameră şi-ar fi muşcat-o de gât, lăsând-o să zacă într-o baltă de sânge. Strigătele Ameliei ar fi fost auzite de cei doi fraţi ai tinerei, Edward (sic!) şi Michael care ar fi găsit-o rănită pe marginea patului. Amelia nu a fost singura care a fost atacată în acea perioadă, mai multe tinere descriind exact aceeaşi metodă de atac. În plus, mai multe turme de oi fuseseră atacate în zonă, fiind muşcate de gât.

În 1905 cazurile de animale atacate au reapărut, fermierii fiind contrariaţi de faptul că bestia ataca oile doar noaptea, le muşca de gât şi le sugea tot sângele.

Din fericire, toate aceste legende au dat naştere unor poveşti de groază, excelente pentru a speria copiii sau domniţele credule. Unde mai pui că odată cu promovarea acestora, industria cinematografică a înflorit!


Tu ce zici?