No SSO cookie

Lu

Ma

Mi

Jo

VI

Sa

Du

 
 
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 

Ciobanesc Romanesc - cainele meu

Ultima modificare: 2011-09-26 | Data publicării: 2011-09-23
(0/ 0)
Listează articol » Trimite articol »
Ciobanesc Romanesc - cainele meu
11 ani trec repede si in tot acest timp am atatea amintiri cu catelusa mea pe nume Lucky, rasa Ciobanesc Romanesc, care s-a nascut intr-o zi geroasa de iarna, in 1999. Desi e o poveste lunga, voi incerca sa fac un rezumat, pentru a evidentia prietenia stransa ce se poate lega intre caine si stapan.

Pe acea vreme eram doar o copila visatoare si dornica sa am mereu un animalut in casa, considerand ca nu pot trai fara animale in jurul meu. in iarna din acel an, tatal meu imi povestea de vreo trei zile despre un catel mare si pufos, abandonat intr-un depozit de marfuri de cineva care l-a adus de la munte pentru un angajat care s-a razgandit. imi spunea ca este un pui de Ciobanesc Romanesc si deveneam din ce in ce mai curioasa, iar parintii mei s-au decis sa-l aduca acasa.

Ma uitam cu drag la ghemotocul de blana neastamparat ce se uita curios la mine si dadea bucuros din codita. Mereu a fost o catelusa nazdravana, acesta fiind motivul principal pentru care i-am dat numele Lucky. isi baga boticul peste tot, drept urmare se tot alegea cu alergii temporare de la solutiile din baie pe care reusea cumva sa le atinga, cu sperieturi din cauza ca dadea diverse lucruri pe jos si multe alte boacane care ma faceam sa rad cu lacrimi si-mi ziceam ca i se potriveste de minune numele.

Fiind singurul copil din familie, o consideram pe Lucky membra a familiei si chiar o ”sora” a mea, dormeam cu ea in fiecare seara pe o canapea, ne uitam impreuna la televizor si adormeam mereu cu ea in brate. I-am adus si alte animalute pe cap precum: rate, hamsteri, pisici pe care le-a acceptat cu drag.

Cred ca relatia caine-copil e mult mai stransa decat cea dintre caine-adult, deoarece copilul traieste in lumea frumoasa a povestilor si isi considera cainele un bun tovaras de joaca, un prieten pe care il poate imbratisa cand este suparat, este un sufletel la care poate apela oricand pana la moarte. Mereu am considerat ca animalele au sentimente, suflet, amintiri, vise, poate ca sunt subestimate.

caine_si_stapan

 

Daca nu ar avea suflet animalele, nu ai vedea cum isi asteapta cainele cu nerabdare stapanul sa ajunga acasa la o anumita ora ca si cum ar sti cat e ceasul, iar daca intarzie devine agitat si uneori simte cand ceva nu e in regula. Nu s-ar uita cu ochi tristi la tine cand il ignori sau cand esti suparat pe el. Nu i-ar fi dor de tine daca nu te vede o perioada de timp, pentru ca mai apoi sa sara in sus de bucurie si sa te darame de-a binelea pe hol. Daca nu ar avea sentimente, nu s-ar imbolnavi de nervi ca nu poate fi alaturi de tine dupa ce l-ai lasat balta la tara pentru un an-doi ca sa iti poti face studiile la facultate sau pentru ca nu mai ai timp pentru el.

Nu si-ar rani dintii in placile de rigips din cauza ca l-ai lasat inchis in dormitor de Revelion pentru ca tu sa ai o petrecere linistita, nu ar trage nervos de gardul din sarma de la tara cand vede ca pleci si nu il iei cu tine. Nu ar sta cu capul intins pe mana ta cand ai 40 de grade febra, uitandu-se la tine si asteptand 4 ore fara sa se miste de langa tine, pentru ca mai apoi sa-l vezi bucuros cand iti revii si nu s-ar arunca in calea unui caine agresiv care sare sa te muste tocmai pe tine, nu te-ar apara de strainii a caror prezenta nu o doresti.

Cainele meu a facut toate astea pentru mine si mi-e greu sa accept faptul ca nu ar avea suflet dupa cei 11 ani petrecuti impreuna, cand mi-a fost alaturi mereu, iar in prezent este inca langa mine. Singurul meu regret este faptul ca am lasat-o la tara aproape doi ani, chiar daca o mai vizitam, timp in care ea a inceput sa se imbolnaveasca si sa fie apatica, fara chef de viata. Am luat-o inapoi, am dus-o la veterinar si am plans cand am aflat ca are cancer mamar si probleme cu articulatiile. Realizam cat de dor mi-era de toti acei ani petrecuti impreuna, iar acum, vazand-o batrana, linistita, parca as fi vrut sa o revad tanara, facand iar acele boacane ce ma faceau sa rad. in prezent, profit de ultimii ani ramasi pe care mi-i mai poate oferi.

Am imbratisat-o si i-am promis ca nu o mai las ... iar acum este o lenesa, o rasfatata, un caine fericit care e din nou alaturi de mine si de familie. Zi-mi acum, cititorule, ca animalele nu au suflet!

Articolul "Ciobanesc Romanesc - cainele meu" a fost trimis de Frățilă Simona-Cristiana pentru concursul media-content. Si tu poti publica articole pe animalutul.ro si ai sansa de a castiga un Iphone sau un Ipad!


Tu ce zici?