Caniche - Rase de caini

O ipoteză a ţării de origine a acestei rase o constituie apariţia câinilor caniche în fresce din Egipt, care datează din anul 200 î.H. Conform desenelor, vânătorii egipteni erau însoţiţi de câini cu blana lungă, deasă şi tunsă pe trenul posterior. Însă cea mai credibilă şi folosită ipoteză spune că acest câine este rezultatul încrucişării dintre Barbet, câinele berberilor şi maurilor, şi Pointer, se precizează în cartea "Caniche", apărută în anul 2001 la Editura Ceres, scrisă de Aurel Muste, Ioan Bus şi Elian Bud.

Caniche-ul a fost sursă de inspiraţie pentru pictori celebri precum Rembrandt sau Botticelli. Datorită modului de îngrijire aparte a blăniţei, Caniche-ul (Pudel) a fost considerat, şi încă este, un câine de lux. Cu toate acestea, rămâne un câine de vânătoare, fiind folosit şi astăzi la vânătoarea de raţe sau iepuri. E un câine de vânătoare ideal pentru zonele mlăştinoase sau cu vegetaţie şi umiditate ridicată.

Caniche la vanatoare de rate

Pentru a înlătura problema blănii dese care, de multe ori, poate încurca acest câine, se practică tunsorile sumare arhicunoscute: tuns scurt pe corp, lăsat mai lung la baza picioarelor şi la gât. Astfel "dichisit", caniche-ul a devenit, încet-încet, câine de companie. Este folosit tot mai puţin la vânătoare însă are mare succes la curţile împăraţilor şi a doamnelor cu stare financiară.

Aspect:

Majoritatea câinilor din rasa caniche (numită şi Poodle/Pudel) au blana deasă, creaţă care necesită îngrijire permanentă. Multe cluburi canine înregistrează doar câinii care au blana colorată sau parţial colorată în nuanţe puternice. În Statele Unite coada se scurtează, lucru rar întâlnit în Europa, aceasta practică fiind declarată ilegală în Marea Britanie şi Australia. Dacă în trecut coada trebuia să fie foarte scurtă, ca a unui iepuraş, astăzi rar mai întâlnim pudeli cu o coadă foarte scurtă, excepţie făcând crescătoriile de câini ale unor pet shopuri din America. Urechile sunt lăsate, aproape niciodată săltate.

Mărimile câinilor din rasa caniche:

Spre deosebire de multe alte rase, caniche-ul este întâlnit într-o varietate de mărimi, diferenţiate de dimensiunea umerilor. Fireşte, limita admisă pentru fiecare mărime diferă în funcţie de standardele naţionale ale fiecărei ţări.

Non-Fédération Cynologique Internationale kennel clubs recunoaşte 3 mărimi: standard, miniatural şi toy (foarte mici), uneori trataţi ca aparţinând aceleaşi rase, alteori ca rase separate.

Fédération Cynologique Internationale în schimb recunoaşte 4 mărimi ale acestei rase: standard, mediu, miniatural şi toy (foarte mici), delimitând şi dimensiuni pentru fiecare mărime în parte.

Termenii „royal standard", „teacup" sau „tiny teacup" sunt nume comerciale inventate doar pentru a vinde mai bine această rasă, nu sunt acceptate de nici o organizaţie chinologică importantă.

În cadrul Federaţiei Internaţionale de Chinologie, câinii caniche se regăsesc în grupa câinilor de companie şi de talie foarte mică (toy). În cadrul Kennel Club Marea Britanie fac parte din categoria Câinilor Utilitari, iar în cluburile Kennel din Australia şi Noua Zeelandă fac parte din clasa câinilor non sportivi.

Sănătate:

Cea mai mare problemă de sănătate întâlnită la caniche-ul standard o reprezintă boala Addison, urmată de afecţiuni gastrice, probleme ale tiroidei, ale traheei, epilepsie, afecţiuni ale rinichilor şi cancer. Mare grijă la infecţiile la nivelul urechilor. Cu o îngrijire constantă, riscul scade considerabil.

Caniche puiuti

Speranţa de viaţă:

Caniche-ul standard are o speranţă de viaţă de 11.5, 12 ani în Marea Britanie, Danemarca şi Canada. Miniaturalii şi Toy trăiesc mai mult, în medie 14-14.5 ani. Dacă sunt hrăniţi echilibrat şi au o viaţă activă, toy pudelul poate trăi şi peste 17 ani.

Sursa imaginilor: Wikimedia.org

Caniche "in actiune"