Primii câini de dimensiunea unui Beagle modern au apărut în Grecia Antică, în jurul secolului al V-lea Î.H. Xenophon se referă în scrierile sale la un câine folosit la adulmecarea mamiferelor mici. Ulterior, aceşti câini au ajuns la romani, fiind crescuţi mai mult în zonele acum britanice.
Mai apoi, în secolul al XI-lea al erei noastre, William Cuceritorul a adus în teritoriile engleze un câine adulmecător, numit Talbot. Acesta era alb, micuţ, cu voce groasă. Primele informaţii precise despre această rasă apar în secolul al XVI-lea.
 |
| Beagle. Click pe poză pentru a vizualiza galeria foto cu Aris |
Beagle-ul e un câine de talie medie, caracterizat printr-un corp musculos şi compact ce sugerează puterea acestei rase; are blana scurtă şi deasă (rezistentă la apă), năpârleşte destul de puternic, însă e uşor de îngrijit. Blana poate fi bicoloră sau tricoloră.
Ochii sunt maronii, urechile lungi si mătăsoase care ajung până la vârful nasului. Coada puternică purtată mereu sus sugerează faptul că e mereu în căutare de ceva de adulmecat.
 |
Câinii din această rasă sunt foarte energici, zgomotoşi, dar şi protectori. Sunt entuziasmaţi de jocuri - cu cât mai sclipitoare şi zgomotoase, cu atât mai bine -, de alte animale, fiind totodată animale sociabile.
Beagle-ul e un câine greu de dresat dacă nu ia lecţii de comenzi încă din primele zile. E încăpăţânat şi are instinctul de a pleca la vânătoare, mai ales dacă simte ceva ce-l intrigă. Pentru a-l ţine sub control se impune un dresaj riguros.
Are nevoie de ieşiri zilnice afară, în caz contrar poate manifesta un comportament distructiv.
Una dintre cele mai grave probleme ce o poate întâmpina un Beagle, pe măsură ce îmbătrâneşte, o reprezintă obezitatea, pentru un câine de talia sa e foarte pofticios şi mâncăcios. Odată cu kilogramele în plus apar probleme cardiace sau afecţiuni ale articulaţiilor.
Pentru că au urechi lungi, pot dezvolta infecţii care pot fi tratate uşor; din păcate, Beagle-ul e recunoscut pentru problemele la ochi: glaucom sau distrofie corneană.
Alte afecţiuni întâlnite sporadic la această rasă sunt: hipertiroidism şi nanism. În cazuri rare pot fi afectaţi de artrită.
Speranţa de viaţă: între 12 şi 14 ani.
Rasa Beagle este recunoscută de către American Kennel Club, Federaţia Chinologică Internaţională, Kennel Club.
