No SSO cookie

Lu

Ma

Mi

Jo

VI

Sa

Du

 
 
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 

Nazdravaniile cainelui meu

Ultima modificare: 2011-10-21 | Data publicării: 2011-10-21
(5/ 2)
Listează articol » Trimite articol »
Nazdravaniile cainelui meu
Animalutele sunt surprinzatoare si iti aduc zambetul pe buze de fiecare data prin nazdravaniile pe care la fac si naivitatea de care dau dovada. De obicei cainii sunt experti in sustragerea diverselor obiecte de care se simt atrasi si au o placere deosebita sa roada papucii si chiar mobilierul care ne este atat de drag.

Antonel, cainele meu rasfatat isi gaseste cate o indeletnicire in fiecare zi. Incursiunea lui prin lumea micilor hotii a inceput din momentul in care i-am pregatit o mica nuielusa pentru momentele in care nu era cuminte. Locul acestei nuieluse buclucase era langa tocul usii. Vazand Antonel ca are un dusman de temut a pus la cale intr-o zi anihilarea adversarului prin metode rudimentare si la indemana oricarui catelus istet. Asadar acesta a pandit momentul in care nu eram atenta si s-a napustit asupra nuielusei firave tocand-o cu dintii lui ascutiti pana a devenit inofensiva. Dupa savarsirea imprudentei Antonel ma privea cu niste ochi nevinovati si luminosi. Cel mai probabil ii sticleau ochii de bucurie ca a realizat ceea ce si-a propus. Totdeauna mi s-a parut extrem de amuzanta determinarea cu care Antonel cel indarjit se lupta cu coarda aceea firava pana o transforma in bucati.

catel_westie

 

Un alt moment crucial in care Antonel punea in aplicare strategiile de invaluire era ora mesei. Conform traditiei regulamentul in bucatarie prevedea faptul ca Antonel trebuie sa manance ultimul insa cum simtea momentul in care ne asezam la masa, catelusul aparea voios in pragul usii, facand cate un pas pe furis ca sa nu se deconspire si fura punguta lui cu biscuiti, o ascundea departe de bucatarie si in mare graba sosea la bucatarie, arunca apoi o privire galesa si urmarea atent fiecare lingura de supa si circuitul acesteia. Intre timp latra si se agita si daca nu i se acorda atentie se intindea in bucatarie, isi acoperea ochii cu labuta prefacandu-se ca e mort. Nu obtinea rezultate si nimeni nu era induiosat de comportamentul acestuia. Statea cateva minute pentru a se gandi la planul B, fara sa se apropie insa de masa si maraia, fugea apoi in sufragerie pentru a-si recupera biscuitii unul cate unul. Pana terminam noi de mancat Antonel facea nenumarate drumuri si aducea in bucatarie biscuitii sustrasi pe care ii ascundea desigur sub covorasul din bucatarie. Dupa tot acest ritual de convingere Antonel pandea momentul in care ne ridicam de la masa si venea cu recipientul unde stia ca primeste de obicei mancare, apucandu-l apoi cu dintii. Totdeauna ii oprim din supa noastra si de indata ce primeste portia Antonel ne urmeaza in sufragerie pentru ca nu poate manca singur in bucatarie. Desi am crede ca reprezentatia lui Antonel a luat sfarsit, acesta nici pe departe nu renuntasera la biscuitii pe care ii transferasera in bucatarie si nu a dorit sa se infrupte din supa calda pana ce nu a carat toti biscuitii din bucatarie, unul cate unul. Asa decurge o masa in familia noastra.

Vizualizarea acestor momente de pomina aduce bucurie in casa noastra si ne determina sa il indragim pe Antonel din ce in ce mai tare. Prin naivitatea si farmecul lui Antonel reuseste sa starneasca hazul si sa incarce atmosfera de voie buna.


Tu ce zici?